5.3 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCriza loveşte primăria

Criza loveşte primăria

La creditul bancar contractat pentru construirea centrului Craiovei, în sumă de 70 de milioane de lei, Primăria Craiova plăteşte trimestrial o dobândă de 1,7 milioane de lei, în creştere cu 0,4 milioane faţă de trimestrul trecut.

În tendinţa de creştere generalizată a dobânzilor, criza creditelor afectează şi Primăria Craiova. În 2006, municipalitatea a contractat un credit de 70 de milioane de lei de la BRD Group Societe Generale, pentru amenajarea centrului oraşului. Creditul a fost contractat pe 20 de ani, dintre care primii trei – perioada de graţie, iar următorii 17 – rambursarea propriu-zisă. În prezent, primăria plăteşte numai dobânda, în funcţie de sumele trase din credit (adică atât cât cheltuieşte), urmând ca din 2009 să înceapă şi rambursarea împrumutului. La solicitarea GdS, municipalitatea a dat publicităţii sumele pe care le plăteşte din buget pentru creditul în cauză. Dacă la sfârşitul lunii iunie 2008, primăria plătea o dobândă de 1,32 milioane de lei către BRD, în funcţie de sumele retrase din cont, la sfârşitul lui septembrie, dobânda a fost de peste 1,71 milioane de lei. Ceea ce înseamnă că plăteşte în plus peste 400.000 de lei, în creştere cu 31% faţă de trimestrul trecut. În acelaşi timp, în luna iunie, dobânda care se aplica în cazul primăriei era de 11%, iar în septembrie a crescut la 11,66%. „La criza asta, e posibil să fi crescut dobânda“, a spus primarul urbei, Antonie Solomon. „Este tendinţa pieţei bancare“, a răspuns şi directorul economic al Primăriei Craiova, Nicolae Pascu. „Avem bani prevăzuţi în buget, pentru că ne-am luat o marjă pentru o eventuală creştere a dobânzii. Oricum, plătim dobândă la suma pe care am tras-o din acel credit. Mai avem în cont vreo patru milioane de lei nefolosiţi. Plătim doar dobândă, pentru că încă suntem în perioada de graţie şi nu achităm şi rata propriu-zisă“, a precizat acesta. Creditul contractat de edili de la BRD este purtător de dobândă variabilă, în funcţie de indicele BUBOR la trei luni, plus o dobândă constantă de 0,15%. „În urmă cu trei săptămâni, BUBOR era de 49%, dar acum, după ce a intervenit BNR, a scăzut la 14-15%“, a precizat Pascu.

Primăria vrea să se mai împrumute

 

În ciuda faptului că majoritatea dobânzilor de pe piaţă urcă galopant, Primăria Craiova vrea să se mai împrumute anul viitor. Poate accesa credite în limita a 30% din veniturile proprii, iar pe 2008, acest procent reflectat în bugetul local este de 83,4 milioane de lei.

„Ne vom mai împrumuta în bănci pentru investiţii, cât ne permit veniturile proprii. Până şi Slatina, care este un oraş mult mai mic decât Craiova, are credite mai mari decât noi. Aceasta este situaţia“, a precizat Solomon. „Alte credite? Probabil anul viitor, că acum suntem pe final de an. Se vor organiza licitaţii pentru contractarea lor şi se va negocia cu băncile. Oricum, ne vom lua măsuri de siguranţă pentru plata dobânzilor“, a menţionat Pascu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII